Cu un orgoliu pus la punct!
Mi-am agăţat visurile de plumburiul norilor de pe cer, dar nu m-am gândit că astfel nu voi mai ajunge la ele vreodată. M-am îmbătat în emoţii divine şi apoi m-am pierdut pe pământ. Am căutat mereu sentimentul împlinirii şi tocmai din acest motiv m-am rătăcit în ochii tăi. Mi-am căptuşit iraţional fiecare milimetru al inimii cu sentimente, însă toată iarna a tremurat plăpând şi a tresărit în lipsa ta. A fost frumos chiar dacă s-a sfârşit urât.
Vanitatea e cea mai crudă pedeapsă a sufletului meu. M-am bucurat din plin pentru fiecare gest, ţi-am agăţat presupusa „inferioritate” în cui ca pe un trofeu şi am privit-o plină de mine. Însă sfera hazardului m-a anulat treptat, făcându-te pe tine să „preiei” frâiele în lupta aceasta de orgolii. Şi ai dus războiul la bun sfârşit fără regrete, mustrări de conştiinţă sau melodrame. Totul a decurs în stilul tău propriu: răzbunare (poate asta e doar părerea mea)!! În urma acestei poveşti, eu am devenit persoană o anodină, iar tu... sclipirea din colţul ochilor mei, în fiecare zi.
p.s. <sunt clipe din trecut..eu nu dezgrop trecutul....nu l-am ingropat niciodata>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
..ce zici?