Aveam 6 ani, două codiţe împletite din păr castaniu, dinţii din faţă lipsă şi toate prinţesele-mi erau prietene.
Nu-mi amintesc prea bine de ce am intrat în camera aceea tăcută şi sobră pe care ai mei o numeau "birou" . Cred că mă jucam de-a v-aţi-ascunselea cu fratele meu mai mare, George. Mă pitisem pe lângă mobilier şi stăteam ascunsă după fotoliul mare acoperit cu material roşu, încercând să nu scot vreun sunet care să mă dea de gol. Cu urechile atente la orice zgomot, simţeam că şi sufletu-mi luminos era ghemuit complice în emoţia jocului.
Însă concentrarea mea profundă asupra activităţii ludice n-a durat prea mult căci ochii mei neastâmpăraţi au descoperit pe biroul din cameră o adevărata comoară!
Ahaaa, deci ăsta-i locul de joacă al tatei!
Creioane, câteva carnete cu foi de matematică, gume de şters, stilouri, capsatorul şi agrafele pentru coli - erau toate acolo, şi unde mai pui că pe colţul din dreapta jos al biroului stătea semeaţă chiar EA - "Ştampila pentru acte" ( aşa-i zicea mama, aşa o auzisem şi pe bunica vorbind, prin urmare, aşa o numeam şi eu).
Parcă şi acum îmi amintesc câte-un " Mara, n-ai voie!" strigat de mama care mă suprindea asupra faptei sau câte-un "Te rog, nu pune mâna, astea nu-s lucruri pentru copii!" zis de bunica ce se îngrija de mine şi de fratele meu când părinţii erau plecaţi.
Obiectul acela era cenzura bucuriei mele de a cotrobăi prin lucrurile altora. E de la sine înţeles că n-am avut curajul să mă ating în acea zi de "Ştampila pentru acte" a tatălui meu, însă mi-am pus în gând ca atunci când voi fi mare să am o "ştampilă pentru acte" a mea. Visam să am grijă de ştampila mea ca de ochii din cap şi să o ţin la loc de cinste, tot pe birou ( că doar aşa mă învăţase tata că trebuie păstrate lucrurile preţioase! ).
În universul copilăriei mele ştampila era o amuletă norocoasă, unică la fel ca mine şi specială.
...
Anotimpurile au trecut, acum am 26 de ani, părul tot castaniu şi - să nu uit ce este cel mai important- o ştampilă pe birou.
Zilele trecute, m-a vizitat Marele Colecţionar de ştampile (cum îmi place mie să glumesc) - adică tata! După cum bine cunosc slăbiciunea lui pentru lucrurile practice şi de calitate, eram sigură că va observa din prima ştampila mea PRINTER G7 care aştepta cuminţică pe birou să fie întoarsă pe toate părţile şi îndelung analizată de ochiul ager al Marelui Colecţionar de ştampile. Observând privirea curioasă a tatei, am chemat în scenă vedeta de pe biroul meu de lucru : " Tată, îţi prezint Ştampila Amuletă - COLOP PRINTER G7, obiect micuţ, uşor de identificat, facil de utilizat, în vreo 8 feluri poate fi colorat şiiiiii cu o poză simpatică personalizat! ".
Nici nu mai încape îndoială că tata a fost mai mult decât încântat de amuleta mea norocoasă. I-a plăcut design-ul inovativ, a fost curios de îmbunătăţirile şi inovaţiile tehnice pe care le prezintă această ştampilă faţă de cele pe care le avea el în anii tinereţii. Dar, dincolo de aspectul practic al obiectului, i-a atras atenţia modul în care am ales să-mi personalizez ştampila COLOP PRINTER G7 cu ajutorul unui software complet pentru personalizare online pe care l-am accesat pe http://imagecard.colop.com/?home=1 .
Am vrut să am o ştampila ideală, să creez un simbol al propriei mele personalităţi, să fie un obiect care să mă reprezinte şi să mă facă să ies din mulţime. Eu cred că am reuşit să transform un lucru banal, poate pentru unii chiar anost, într-un obiect familiar şi de nelipsit oriunde aş fi. Prin urmare, am pus pe fereastra XXL a lui PRINTER G7 o poză cu biroul de acasă al tatălui meu, care să-mi păstreze mereu vie amintirea copilăriei (ştiu...sunt sentimentală).
Uneori mă pierd printre gânduri privind cu nostalgiela imaginea ce ilustrează decorul camerei care în copilărie mi se părea tăcută şi sobră...
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
..ce zici?