Off...niciodată n-am suportat căldura excesivă, starea aceea incandescentă ce se încolăceşte lasciv pe trup invăluindu-te aproape în leşin...
- Să deschidă cineva fereastra! (ştiu că nu mă aude nimeni, dar aşa fac de fiecare dată... nu mă mai simt aşa singură în casa asta mare).
Întotdeauna mi-am dorit să mă trezesc în dimineţile solare de vară cu cineva aproape de mine, pe perna de alături... Întind mâna spre spaţiul gol de lângă mine sperând că poate, poate este şi el acolo, dar nu reuşesc decât să simt moliciunea cearşafului pe podul palmei. Respir încet şi mă răsucesc leneş cu faţa spre razele de soare ce-mi inundă ochii de lumină. Prefer să privesc printre gene. Perdeaua diafană se mişcă dansând pe ritmurile adierilor calde. Fereastra e deschisă. Uşa din stânga se aude uşor deschizându-se şi ea. În încăpere păşeşte atent, să nu-mi strice somnul, un bărbat şaten, cu ochii sclipitori şi cu un zâmbet şarmant. E Ovidiu.
- Bună dimineaţa, iubita!
Se apropie încet de patul meu şi se aşează pe margine privindu-mă ca pe un copil. Mă sărută pe frunte.
Ţââââââr!! Mă trezesc din visare şi sar din pat să raspund la fix.
- Alo, da! (răspund buimacă)
- Bună Monica!
- Tu erai...ce vrei să-mi spui la ora asta, Cristina?(nervoasă că m-a trezit brusc)
- Nimic scorpio(cu ironie în glas) doar că Ovidiu vine luni în oraş!
...
