" (....)
- M-am săturat să te mai aud cum faci pe nebunul, eu plec, să ştii, m-am săturat. Ca şi de anarhism şi de toate ideile tale idioate. M-am săturat! Nu mai pot suporta, aşa că plec.
- Sigur, cum vrei tu, dar abia ai venit. Bărbatul privea amuzat eforturile femeii de a îngrămădi toate veşmintele într-un singur geamantan. Nu încăpeau, valiza nu se închidea. - Nu vezi că nu poţi, spuse el. De ce nu mă laşi să te ajut? Îi plăceau coapsele ei groase şi bronzate. - Lasă-mă pe mine, ce Dumnezeu! Dar ea nu voia. Va pleca pentru totdeauna. Să nu-şi închipuie că se va îndupleca la rugăminţile lui ori că va putea s-o tragă pe sfoară cu glume şi mângâieri, cunosc eu şmecheriile astea. Nu, nu şi nu.
El nu spunea nimic. N-avea ce să spună. Femeia se aşeza ostenită pe marginea patului. Părea că începe să-i treacă supărarea. Se uită la el şi oftă. - Du-te la gară şi cumpără bilet. Vreau să rămân singură, spuse ea aproape plângând.
El se supuse. Se sculă, se duse la fereastră şi privi afară cu fruntea rezemată de geam. (...)
- Pleacă, să nu întârzii, spuse femeia. "
Zadarnică e arta fugii
(Dumitru Ţepeneag)
