Aş fi vrut să ştiu, pentru orgoliul meu pueril, că ai avut în suflet urme de regret pe ceea ce ai făcut şi că ţi-ai fi dorit poate să schimbi mersul lucrurilor. Însă, dincolo de orice gând rătăcitor şi prea-curajos de-al meu, am aflat după atâta timp că în tine yace un sentiment ciudat... indescifrabil pentru mine. Am impresia că e un melanj de ură, dorinţă de răzbunare, dar şi indiferenţă crudă. Poate acum...fabulez şi aduc poveştii graniţe de opră dramatică.....însă aşa a simţit sufletul meu mesajul de la tine.
Ar fi folositor sau ar reprezenta o povară în plus- răspunsul de la tine? Prefer să tac în sinea mea, aşa cum tu preferi să taci şi să-mi "vorbeşti" în gol.
E dureros...dat fiind faptul că ai râmas încă acolo, în acel loc îndepărtat al simţirii, iar tăcerea ta mă îmbolnăveşte. ("Un mort frumos cu ochii vii" - "Luceafarul"M.E.)