7 iulie 2011
6 iulie 2011
Nimeni nu va ştii nimic nicicând.
Tinerii
Nichita Stănescu
Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.
“Răscolind în amintiri prinse într-un fir destrămat de dorul tău” am găsit pasiunea săruturilor pe care mi le-am dorit mereu. Clipa de împletirea a viselor mele curge uşor pe umbra buzelor tale. Ele cu timpul s-au înstrăinat... Atunci, în dimineaţa iubirii noastre, eu eram inima ta şi mă copleşai cu speranţe. Acum doar gândurile amare îmi dezvelesc emoţia săruturilor tale. Uitam de noi, împărţind la doi o singură inspiraţie, ne îmbrăţişam dorinţele asemenea unor tentacule pe inimile tinere şi rămâneam aşa până la la apusul solar al hazardului...Mi-e dor de noi, dar nu vreau ca tu să afli asta.
Nichita Stănescu
Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.
“Răscolind în amintiri prinse într-un fir destrămat de dorul tău” am găsit pasiunea săruturilor pe care mi le-am dorit mereu. Clipa de împletirea a viselor mele curge uşor pe umbra buzelor tale. Ele cu timpul s-au înstrăinat... Atunci, în dimineaţa iubirii noastre, eu eram inima ta şi mă copleşai cu speranţe. Acum doar gândurile amare îmi dezvelesc emoţia săruturilor tale. Uitam de noi, împărţind la doi o singură inspiraţie, ne îmbrăţişam dorinţele asemenea unor tentacule pe inimile tinere şi rămâneam aşa până la la apusul solar al hazardului...Mi-e dor de noi, dar nu vreau ca tu să afli asta.
5 iulie 2011
05.07.2011
Pentru a gasi fericirea langa un barbat trebuie sa-l intelegi mult si sa-l iubesti putin.
4 iulie 2011
E pentru TINE!
SFAT!
La cate sacrificii ai facut tu...pentru el..adica peste cate idiotenii ai trecut cu vedere si cate ironii i-ai iertat...concluzia nu poate fi decat aceea ca el chiar nu te merita. Important e sa nu te mai concentrezi prea mult la ce a fost...ca iti faci rau.
E ok sa-ti amintesti momentele frumoase, dar sa nu te simti tu vinovata pentru trecut...Pana la urma destinul face ce vrea cu fiecare din noi.
Tu n-ai de unde sa stii ce ganduri zac in capul lui, asa cum nici el nu stie si nu a stiut sa te aprecieze pentru ceea ce esti, incercand mereu sa se dovedeasca superior.
Nu e o tragedie ca simti ca iubesti pe cineva..cu atat mai mult, ar trebui sa te simti cu mult deasupra lui pentru faptul ca tu esti capabila de sentimente sincere, pe cand el ...se pare ca nu.
E pacatul lui ca alege sa-si bata joc de sentimentele tale, in timp ce tu vezi in el tot ce e mai frumos si mai scump pe lume.
E greu sa treci peste...si nu se stie daca o sa reusesti vreodata sa treci peste. Dar e important sa incerci sa-ti gasesti altceva de facut, sa te gandesti la altceva. In caz contrar, vei sta sa te gandesti numai la el si la tot ce a fost.
Asta nu e bine pentru ca iti adancesti si mai mult frustrarile si iti faci rau.
Mai bine investesti timp in persoana ta, sa te aranjezi, sa citesti o carte buna sa-ti vezi de viata...si daca e scris sa se intoarca..foarte bine, iar daca nu, nu.
RASPUNS!
Nu am facut decat sa il iubesc si el.....sa ma atace mereu...sa ma raneasca. As vrea sa cred ca e si el in stare sa ma iubeasca asa cum sunt..fara sa ma critice pentru orice chestie, sa stiu ce e sincer cu mine, ca nu se preface si ca nu are intentii ascunse.....dar nu e nimeni sa`mi ofere certitudinea asta.
App. m-a frapat un amanunt.
Mi-a zis ceea ce obisnuiesc eu sa spun: "Nu exista niciodata certitudinea ca cineva va ramane cu tine pana la sfarsit. Nu exista nimeni sa-ti garanteze ca povestea ta de iubirea va avea un final fericit."
Chestia asta..........m-a uimit.
Eu ma gandesc foarte des sa traiesc clipa. Sa nu mai astept "mainele" ca pe un moment al schimbarii peste noapte a vietii mele. Poate "mainele" nu va fi asa cum vreau eu si poate, in cel mai rau caz, "mainele" nu mai vine.
Cert este faptul ca nu vreau sa regret............
Insa, stii cum e, regretul tine si de faptele pe care le-ai facut si de cele pe care nu le-ai facut. Exista un avantaj in a face un lucru pe care mai tarziu il vei regreta: la inceput te bucuri de momentul de glorie, mai tarziu il regreti. In timp ce, gandurile nematerializate aduc cu sine doar regretul pentru faptul ca nu le-ai dus la indeplinire.
To be continued...
La cate sacrificii ai facut tu...pentru el..adica peste cate idiotenii ai trecut cu vedere si cate ironii i-ai iertat...concluzia nu poate fi decat aceea ca el chiar nu te merita. Important e sa nu te mai concentrezi prea mult la ce a fost...ca iti faci rau.
E ok sa-ti amintesti momentele frumoase, dar sa nu te simti tu vinovata pentru trecut...Pana la urma destinul face ce vrea cu fiecare din noi.
Tu n-ai de unde sa stii ce ganduri zac in capul lui, asa cum nici el nu stie si nu a stiut sa te aprecieze pentru ceea ce esti, incercand mereu sa se dovedeasca superior.
Nu e o tragedie ca simti ca iubesti pe cineva..cu atat mai mult, ar trebui sa te simti cu mult deasupra lui pentru faptul ca tu esti capabila de sentimente sincere, pe cand el ...se pare ca nu.
E pacatul lui ca alege sa-si bata joc de sentimentele tale, in timp ce tu vezi in el tot ce e mai frumos si mai scump pe lume.
E greu sa treci peste...si nu se stie daca o sa reusesti vreodata sa treci peste. Dar e important sa incerci sa-ti gasesti altceva de facut, sa te gandesti la altceva. In caz contrar, vei sta sa te gandesti numai la el si la tot ce a fost.
Asta nu e bine pentru ca iti adancesti si mai mult frustrarile si iti faci rau.
Mai bine investesti timp in persoana ta, sa te aranjezi, sa citesti o carte buna sa-ti vezi de viata...si daca e scris sa se intoarca..foarte bine, iar daca nu, nu.
RASPUNS!
Nu am facut decat sa il iubesc si el.....sa ma atace mereu...sa ma raneasca. As vrea sa cred ca e si el in stare sa ma iubeasca asa cum sunt..fara sa ma critice pentru orice chestie, sa stiu ce e sincer cu mine, ca nu se preface si ca nu are intentii ascunse.....dar nu e nimeni sa`mi ofere certitudinea asta.
App. m-a frapat un amanunt.
Mi-a zis ceea ce obisnuiesc eu sa spun: "Nu exista niciodata certitudinea ca cineva va ramane cu tine pana la sfarsit. Nu exista nimeni sa-ti garanteze ca povestea ta de iubirea va avea un final fericit."
Chestia asta..........m-a uimit.
Eu ma gandesc foarte des sa traiesc clipa. Sa nu mai astept "mainele" ca pe un moment al schimbarii peste noapte a vietii mele. Poate "mainele" nu va fi asa cum vreau eu si poate, in cel mai rau caz, "mainele" nu mai vine.
Cert este faptul ca nu vreau sa regret............
Insa, stii cum e, regretul tine si de faptele pe care le-ai facut si de cele pe care nu le-ai facut. Exista un avantaj in a face un lucru pe care mai tarziu il vei regreta: la inceput te bucuri de momentul de glorie, mai tarziu il regreti. In timp ce, gandurile nematerializate aduc cu sine doar regretul pentru faptul ca nu le-ai dus la indeplinire.
To be continued...
Cu paşi grăbiţi spre final...
„Lucrurile îşi ocupă adevăratul loc în amintire, cu zece ani mai târziu.”
Jean Anouilh
Acesta este ultimul nostru an în ipostaza de liceeni, e ultima noastră şansă de a ne simţi copii, de a uita uneori de responsabilităţi şi nu în ultimul rând finalul etapei de a trece prin emoţiile provocărilor împreună, sub numirea generică de „ clasa a XII-a A”.
Timpul nu ezită să curgă cu repeziciunea nemiloasă a efemerului şi pe ultima sută de metri cred ar fi bine să ne bucurăm cât mai mult unii de prezenţa celorlaţi şi să învăţăm, dacă n-am făcut-o până acum, să ne apreciem reciproc.
Săptămâna trecută am fost toţi prezenţi la datorie, pentru a participa la penultima teza de limba română şi în urma acestei experienţe am cules câteva impresii cu privire la modul în care s-a desfăşurat aceasta şi ce a implicat lucrarea. Deoarece părerile voastre sunt destul de similare, având în vedere faptul că acestă lucrare semestrială a avut un impact destul de spumos asupra fiecăruia, nu voi exemplifica amănunţit ceea ce voi mi-aţi transmis şi nici nu voi da nume.
Cert este faptul că emoţiile dinaintea lucrării au fost constructive şi au determinat o mobilizare interioară pentru rezolvarea subiectelor, personal cred că fiecare dintre noi a încercat să dea tot ce a avut mai bun pentru a cuprinde cerinţele, dar şi pentru a se încadra în timp.
Şi apropo de timp... nemulţumirea majorităţii a fost faptul că singura oră pe care am avut-o la dispoziţie pentru finalizarea tezei nu a fost deajuns ( unii dintre noi şi-ar fi dorit două ore: „Cred că în două ore ne-am fi încadrat să rezolvam subiectele.”, „ « am grabit » primele exercitii pentru a le putea parcurge si pe celelalte), dat fiind faptul că după părerea nostră „subiectele au fost destul de complexe, au acoperit majoritatea capitolelor importante şi nu în ultimul rând au reprezentat un adevărat test de pregătire pentru bacalaureat”.
Cu toţii suntem de părere că o aprofundare a materiei ar fi determinat un rezultat mai bun, deoarece trebuie recunoscut faptul că pregătirea noastră ar fi trebuit să fie făcută progresiv, nu pe ultima sută de metri. Există voci prin clasă ce recunosc: „dacă m-aş fi pregătit cum ar f trebuit pentru teza la română nu aş fi fost aşa tensionată” sau „ acestă penultimă teză o să o ţin cel mai bine minte. Am trăit sentimente pe care nu vreau să le mai trăiesc.” ori „ teză la română s-a desfăşurat pentru mine în condiţii foarte tensionate, întrucât pregătirea mea la această materie de bac a fost departe de ceea ce trebuia să ştim pentru teză.”
Concluzia poate fi prezentată în termeni matematici: „ ecuaţia în bidimensional dintre rezolvarea şi enunţurile subiectelor a fost destabilizată de a treia dimensiune, şi anume: timpul. Cu toate acestea, subiectele propuse au reprezentat un adevărat test de pregătire pentru bacalaureat.”
Cu toate că acestă penultimă teză la limba română nu ne-a surprins în mod deosebit: „a fost ca cele anterioare, dar timpul a fost de această dată prea scurt pentru rezolvarea integrală a subiectelor primite.”, în cariera nostră de elevi, merită să păstrăm amintirea acelor momente în cufărul memoriei colective: „Probabil ne va fi dor de aceste teze căci intotdeauna au avut ceva original.”
Jean Anouilh
Acesta este ultimul nostru an în ipostaza de liceeni, e ultima noastră şansă de a ne simţi copii, de a uita uneori de responsabilităţi şi nu în ultimul rând finalul etapei de a trece prin emoţiile provocărilor împreună, sub numirea generică de „ clasa a XII-a A”.
Timpul nu ezită să curgă cu repeziciunea nemiloasă a efemerului şi pe ultima sută de metri cred ar fi bine să ne bucurăm cât mai mult unii de prezenţa celorlaţi şi să învăţăm, dacă n-am făcut-o până acum, să ne apreciem reciproc.
Săptămâna trecută am fost toţi prezenţi la datorie, pentru a participa la penultima teza de limba română şi în urma acestei experienţe am cules câteva impresii cu privire la modul în care s-a desfăşurat aceasta şi ce a implicat lucrarea. Deoarece părerile voastre sunt destul de similare, având în vedere faptul că acestă lucrare semestrială a avut un impact destul de spumos asupra fiecăruia, nu voi exemplifica amănunţit ceea ce voi mi-aţi transmis şi nici nu voi da nume.
Cert este faptul că emoţiile dinaintea lucrării au fost constructive şi au determinat o mobilizare interioară pentru rezolvarea subiectelor, personal cred că fiecare dintre noi a încercat să dea tot ce a avut mai bun pentru a cuprinde cerinţele, dar şi pentru a se încadra în timp.
Şi apropo de timp... nemulţumirea majorităţii a fost faptul că singura oră pe care am avut-o la dispoziţie pentru finalizarea tezei nu a fost deajuns ( unii dintre noi şi-ar fi dorit două ore: „Cred că în două ore ne-am fi încadrat să rezolvam subiectele.”, „ « am grabit » primele exercitii pentru a le putea parcurge si pe celelalte), dat fiind faptul că după părerea nostră „subiectele au fost destul de complexe, au acoperit majoritatea capitolelor importante şi nu în ultimul rând au reprezentat un adevărat test de pregătire pentru bacalaureat”.
Cu toţii suntem de părere că o aprofundare a materiei ar fi determinat un rezultat mai bun, deoarece trebuie recunoscut faptul că pregătirea noastră ar fi trebuit să fie făcută progresiv, nu pe ultima sută de metri. Există voci prin clasă ce recunosc: „dacă m-aş fi pregătit cum ar f trebuit pentru teza la română nu aş fi fost aşa tensionată” sau „ acestă penultimă teză o să o ţin cel mai bine minte. Am trăit sentimente pe care nu vreau să le mai trăiesc.” ori „ teză la română s-a desfăşurat pentru mine în condiţii foarte tensionate, întrucât pregătirea mea la această materie de bac a fost departe de ceea ce trebuia să ştim pentru teză.”
Concluzia poate fi prezentată în termeni matematici: „ ecuaţia în bidimensional dintre rezolvarea şi enunţurile subiectelor a fost destabilizată de a treia dimensiune, şi anume: timpul. Cu toate acestea, subiectele propuse au reprezentat un adevărat test de pregătire pentru bacalaureat.”
Cu toate că acestă penultimă teză la limba română nu ne-a surprins în mod deosebit: „a fost ca cele anterioare, dar timpul a fost de această dată prea scurt pentru rezolvarea integrală a subiectelor primite.”, în cariera nostră de elevi, merită să păstrăm amintirea acelor momente în cufărul memoriei colective: „Probabil ne va fi dor de aceste teze căci intotdeauna au avut ceva original.”
03.07.2011
A trecut bacul, cu tot cu emoţiile nesfârşite din noaptea trecută! O săptămână plină de stres, de repetat şi de memorat "diverse".
A fost bine în final. 9.40:)
A fost bine în final. 9.40:)
03.07.2011
Nu vreau să mă maturizez aşa.... Vreau să iubesc liber, fără compromisuri, fără scenarii pripite ale despărţirii de la sfârşitul verii. Vreau să copilăresc în gânduri şi în fapte, cu toate că viaţa mă va pedepsi pentru asemenea necugetare. Vreau să mă bucur pentru faptul că te pot avea acum aşa cum te-am dorit. Vreau să visez doar la FRUMOS şi să acopăr tot TRECUTUL şi să UIT. Te vreau înapoi cu inima!! Dar mintea mă avertizează disperată că sunt pe calea comiterii greşelilor tinereţii (când prima iubire este dorită atât cât rămâne).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)