iluzii...iluzii şi atât!

........................................................................................................................................................................

nu e corect ... :(

Nu te schimba .. ramai asa .. cauta-ma dar nu ma deranja!

ps. nu e un cliseu..stii ca te-am placut mereu.

05.05.2011

Nu stiu daca oamenii au fost creati sa fie fericiti, dar cautarea fericirii ii tine in viata pana la sfarsit...

Mi-a fost frică să trăiesc fără tine..

Dar iata-mă!! Am reuşit!
SUNT PUTERNICĂ!!!

Iris căprui imperial

Fire de mătase

Şi-un zbor de duh spre mări turcoaz.

În ispitire

Fruct zemos născut de zeul rac.

Pierdută în ziua de ieri

Aroma dulce.

Lavandă.

O ploaie fugară.

Şi luna-n fereastră.

Eram cu tine.

Tot ce aveam.

De ce nu mai e IERI?

02.05.2011

Şi cu ce m-am ales?!
Cu un orgoliu pus la punct!
Mi-am agăţat visurile de plumburiul norilor de pe cer, dar nu m-am gândit că astfel nu voi mai ajunge la ele vreodată. M-am îmbătat în emoţii divine şi apoi m-am pierdut pe pământ. Am căutat mereu sentimentul împlinirii şi tocmai din acest motiv m-am rătăcit în ochii tăi. Mi-am căptuşit iraţional fiecare milimetru al inimii cu sentimente, însă toată iarna a tremurat plăpând şi a tresărit în lipsa ta. A fost frumos chiar dacă s-a sfârşit urât.

Vanitatea e cea mai crudă pedeapsă a sufletului meu. M-am bucurat din plin pentru fiecare gest, ţi-am agăţat presupusa „inferioritate” în cui ca pe un trofeu şi am privit-o plină de mine. Însă sfera hazardului m-a anulat treptat, făcându-te pe tine să „preiei” frâiele în lupta aceasta de orgolii. Şi ai dus războiul la bun sfârşit fără regrete, mustrări de conştiinţă sau melodrame. Totul a decurs în stilul tău propriu: răzbunare (poate asta e doar părerea mea)!! În urma acestei poveşti, eu am devenit persoană o anodină, iar tu... sclipirea din colţul ochilor mei, în fiecare zi.

p.s. <sunt clipe din trecut..eu nu dezgrop trecutul....nu l-am ingropat niciodata>

TU - mai 2011

Ieri te-am simţit aproape de mine...
Poate e doar faptul că ţi-am rostit numele mai des în ultima vreme ( ştii?... se spune că unele dorinţe se împlinesc dacă le spui cu voce tare. Ciudat, nu?).
Mie încă mi-e dor. Şi punct. Nimic mai mult. Îmi place să cred că :” Acolo unde nu se vede nimic e dragostea”. Chiar dacă nu mai apari în faţa ochilor mei şi nu te mai văd, tu ai rămas dragostea mea. Mi-e greu să mă despart până şi de amintirea ta...însă mintea mea deja dă semne că începe să te uite.
Oare cum mai arăţi tu?!
Arăţi mai fericit acum? Arăţi mai împlinit? Arăţi mai senin? Arăţi aşa cum te simţi? Arăţi aşa cum e sufletul tău?