20 decembrie 2008
13 octombrie 2008
Din nou...:)
2 octombrie 2008
30 septembrie 2008
Joe Dassin - Et si tu n'existais pas
O frumoasă şi emoţionantă melodie de dragoste cântată de Joe Dassin, " Et si tu n'existais pas".
Trebuie să menţionez faptul că am descoperit-o acum câteva minute pe youtube, iar impactul a fost cu atât mai mare pentru că am audiat această minunată piesă şi anul şcolar trecut în cadrul orelor de limba franceză.

29 septembrie 2008
Procesiunea Sfântului Antim Ivireanu
Vineri a avut loc procesiunea desfăşurată în cinstea ocrotitorului oraşului nostru, şi anume, Procesiunea Sfântului Antim Ivireanu.
Spre norcul meu, această reprezentaţie a început la ora 19.00, chiar atunci când eu am terminat orele de curs. Aflasem din timpul săptămânii trecute de la doamna profesoară de religie despre acest eveniment şi pentru a păstra tradiţia(am fost şi anul trecut), am decis să merg de la şcoală la Catedrala Episcopală pentru a participa din nou la sfânta procesiune.
A fost o mulţime însemnată de oamneni, în principal feţe bisericeşti şi tineri de la seminarul teologic, dar trebuie menţionat că şi credincioşii de rând au aprins câte o lumânare pentru Sfântul Antim şi au parcurs întregul itinerariu.
Pot afirma că a fost o plimbare mai lunga ca de obicei..., făcând referire la faptul că am cugetat mai mult la faptele mele şi m-am rugat pentru sănătatea tuturor.
Trebuie evidenţiat faptul că timpul petrecut în preajma locurilor ,obiectelor şi persoanelor sfinte, nu este timp pierdut, ci reprezintă timp petrecut cu Dumnezeu pentru mântuirea noastră...
28 septembrie 2008
25 septembrie 2008
"Buna seara, iubito!" ,o melodie extrem de frumoasa a Loredanei Groza..Insa imaginile gri ale zilei de 29 dec 1989 sunt extrem de cutremuratoare iar vocea artistei se asterne ca o alinare peste jalea, confuzia intregii tari si peste "iubirile prematur intrate in pamant" in timpul acelor nefaste evenimente..
Ploaia
Ploua si eu ador ploaia, sunetul ei, soaptele frematatoare ale picaturilor de apa din izvorul ceresc...
Laurentiu Cazan[Sunetul ploii!!!]
Asculta mai multe audio Muzica »
Intotdeauna am simtit sentimentul de identitate intre mine si ploaie.Este de ajuns sa-i aud glasul ud si rece pentru a-mi deschide ochii in lumea meditatiei si a profundei relaxari!Ploaia creeaza atmosfera in care sunt eu cu mine si ma simt excelent, imi ordonez cugetarile si retraiesc cele mai frumoase amintiri!Continua sa ploua...
N.B: Melodia lui Laurentiu Cazan este foarte frumoasa si romantica!
Laurentiu Cazan[Sunetul ploii!!!]
Asculta mai multe audio Muzica »
23 septembrie 2008
20 iulie 2008
Am revenit pe blog după o luuunga perioadă în care nu am postat nici macar un articol...Adevărul este că am fost "puţin" ocupată cu noul meu job. Încă de anul trecut imi plănuiam această vacanţă ca fiind una dintre etapele maturizării mele(cu toate că aceste "lucruri" nu se programează). Am căutat împreună cu prietena mea cea mai bună, Alina, oferte de job-uri potrivite pentru vârsta noastră şi într-un final am gasit!
Dar, conform proverbului "Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti", în primele zile de lucru totul ni se părea foarte dificil, însă, cu trecerea zilelor ne-am acomodat,am legat pietenii cu membrii personalului şi totul decurge bine!
Astăzi este una dintre zilele libere (Alina este la serviciu) şi mi-am făcut timp să mai scriu ceva şi pe blog!

12 iunie 2008
Vreau să te uit
Trăiri, sentimente, ...amintiri!
"Vreau să te uit, ca să te pot ierta(...)
Vreau să te uit ca să pot trăi!"
Şi-am să te uit că şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti!
Madalina Manole - Vreau sa te uit
Asculta mai multe audio Muzica »
"Vreau să te uit, ca să te pot ierta(...)
Vreau să te uit ca să pot trăi!"
Şi-am să te uit că şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti!
Madalina Manole - Vreau sa te uit
Asculta mai multe audio Muzica »
11 iunie 2008
10 iunie 2008
Prietenii pe viaţă
9 iunie 2008
1 iunie 2008
Ziua COPILULUI
E duminică, e soare, e cald afară!
Eu sunt în casă şi mă plictisesc la culmeee!!!
Eu sunt în casă şi mă plictisesc la culmeee!!!
Am un chef nebun să merg în parc să mă dau în leagăn!
25 mai 2008
Mda..Ieri a fost Eurovisionul..Azi sunt multe discuţii pe această temă!
Ştim cu toţii că premianţii acestei ediţii a fost Rusia...Bravo lor!
Dar mie mi-a plăcut în mod deosebit melodia Ucrainiei!
:X:X:X
Voi ce părere aveţi desprea această melodie?
Ani Lorak - Shady Lady ( Ukraine ) Eurovision 2008
Asculta mai multe audio Muzica »
Ştim cu toţii că premianţii acestei ediţii a fost Rusia...Bravo lor!
Dar mie mi-a plăcut în mod deosebit melodia Ucrainiei!
:X:X:X
Voi ce părere aveţi desprea această melodie?
Ani Lorak - Shady Lady ( Ukraine ) Eurovision 2008
Asculta mai multe audio Muzica »
20 mai 2008
With you...
De ceva timp am o melodie care ocupă numărul 1 în topul preferinţelor mele muzicale!!!
Chiar dacă a apărut de câteva luni, trebuie să recunosc faptul că melodia lui Chris Brown- "With you", este adorabilă!
chris brown-with you
Asculta mai multe audio Muzica »
Chiar dacă a apărut de câteva luni, trebuie să recunosc faptul că melodia lui Chris Brown- "With you", este adorabilă!
chris brown-with you
Asculta mai multe audio Muzica »
6 mai 2008
Încotro mă îndrept?
Stau lângă clepsidra asimetrică...
Sticla inertă
Reflectă în ochii mei imaginea ta himerică.
Negru, gri, ceaţă...
Ca-ntr-o stare catalepsică pierd controlul minţii şi trupului...
Întunericul mă invadează şi devin prizoniera lui.
În mintea invalidă,
teama pătrunde în mod intruziv
Şi îmi stopează orice gând decisiv.
În noua dimensiune aspaţială,
Înving
Şi intrusul dispare!
Lumina albă ma învie.
Spre ce mă îndrept oare?
20 aprilie 2008
17 aprilie 2008
12 aprilie 2008
8 aprilie 2008
Şatra
Frumoasa ţiganca Rada îi face farmece lui Luiku Zobar. Este vorba aici despre farmece adevărate, menite să stârnească cele mai profunde simţiri umane. În cazul de faţă, ţiganca Rada îşi doreşte din tot sufletul să îl facă pe Zorban să uite de toate şi sî se îndrăgostească de ea. Povestea de dragoste dintre cei doi este o epopee a culturii ţiganilor nomazi. "Făcătoare de miracole, ea însăşi un miracol, ţiganca întruchipata de Svetlana Toma pluteşte ca o muzică peste superbul film al lui Loteanu, film în care orice tentaţie a documentarului sau pitorescului este izgonită în numele unei tentaţii mult mai mari, aceea de a contopi istoria cu legenda, cruzimea cu tandreţea, viaţa cu arta." -Nina Cassian- 1976 (Cinema)
Chiar îmi place acest film!
Rromii
Astăzi am vizionat la ora de Istorie a Holocaustului un film documentar despre "Holocaustul rromilor" . Recunosc că a fost un film foarte tulburător ...
Deasemenea cu această ocazie am aflat că astăzi este "Sarbatoarea etniei rromilor din Romania" !
Ziua Rromilor de pretutindeni, dar ne aduce aminte şi de cei care au pierit în lagărele de exterminare..
"Anumiţii" --> impropriu "scris"
7 aprilie 2008
5 aprilie 2008
4 aprilie 2008
Bunica
Adesea îmi amintesc de chipul bunicii şi amintirile ma învăluie...
Multe regrete îmi împăienjenesc sufletul trist. Uneori simt prezenţa-i vie alături de mine ca şi când nimic nu s-ar fi petrecut, ca şi când ea ar reveni în diferite momente din viaţa mea atât cu sufletul cât şi cu trupul.
Poate părea o infantilitate dar îmi pare rău faptul că nu am măcar o fotogrfie în care să apar singură cu bunica..Să o pot privii alături de mine, să pot analiza în detaliu fiecare caracter al feţei...
Te iubesc buni şi vreau să ştii că adesea eşti în gândurile mele!..
Aşa suntem noi, oamenii, nu ştim să-i preţuim pe cei din jurul nostru decât în momentul în care aceştia dispar din vieţile noastre!
"O văz, ca prin vis.
O văz limpede, aşa cum era. Naltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos.
Cum dăschidea poarta, îi săream înainte.
Ea băga binişor mâna în sân şi-mi zicea:
- Ghici...
- Alune!
- Nu.
- Stafide!
- Nu.
- Năut!
- Nu.
- Turtă-dulce!
- Nu.
Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân.
Şi totdauna sânul ei era plin.
Îi sărutam mâna.
Ea-mi da părul în sus şi mă săruta pe frunte.
Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii.
Ea îşi înfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să tragă şi să răsucească un fir lung şi subţire. Eu mă culcam pe spate şi lăsam alene capul în poala ei.
Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră."
( "Bunica" - Barbu Ştefănescu Delavrancea)

3 aprilie 2008
1 aprilie 2008
1 aprilie - Pacaleala internationala
Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca fiind Ziua Păcălelilor in Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, , Norvegia, Germania şi Franţa.
Pentru cei cu simţul umorului dezvoltat si cu un gust deosebit pentru farse, ziua de 1 aprilie este un prilej foarte bun de distracţie. Pentru cei cu mulţi "dusmani" sau prieteni glumeţi, s-ar putea să fie mai degrabă o zi în care să nu îşi dorească să iasă din casă.
Superstiţii de 1 aprilie
Tradiţia spune că păcălelile trebuie făcute până la ora prânzului. Păcălelile făcute după ora prânzului, deci dupa ora 12, se spune că aduc ghinion celui care păcăleste. De asemenea, căsătoria nu este recomandată pe 1 aprilie deoarece se spune că bărbatul însurat în această zi va fi ţinut sub papuc toata viaţa.

31 martie 2008
E primăvară..Soare, ciripit de păsărele, atâta "pace" pe pământ este "dăunătoare" lucidităţii. Sa nu mai bat pasul pe poteci lăturalnice..este Anotimpul DRAGOSTEI!!!
Aş vrea
Aş vrea să pot uita ce-a fost
Să pierd amintirile ce nu au nici un rost
Tu nu-nţelegi, nu m-auzi, nu mă vezi,
Sunt doar un suflet pe care tu nu-l crezi.
Aş vrea să-ţi spun: "Te iubesc"
Dar cuvintele prea greu se rostesc.
Aş vrea să fie tot un vis
Acest destin să nu-mi fie scris...
Să te iubesc..
Iar tu să pleci,
Eu să rămân..
Tu nu-nţelegi!
2 martie 2008
Voi
Departe de lume,
Oglinda se sparge dar nimeni nu simte diferenţe..
Aparenţe...
E vid, e moarte, durere.
Dar tu ai rămas fără voinţă,
Aspru mângăie pielea, un fior nebun de dorinţă,
Tresare, se smulge şi minte...
Din ai ei albaştrii, lacrimile sunt bucăţele de gheaţă,
Cad şi se sparg ca cioburile.
Pleci.
Nu îi mai ghiceşti gândurile...
Coşmarul continuă...
Coşmarul continuă...
1 martie 2008
Roz, portocaliu, galben şi verde!
Viaţa e culoare!
Stau la calculator şi ascult muzică( rezultă nimic interesant şi nou)..Dar totuşi diferit!
E 1 Martie..Soarele străluceşte, ei bine nu la fel de frumos ca în zilele anterioare dar se acceptă..E frumos primăvara: flori, fluturi, păsări, soare, schimbări de tot felul!
Îmi doresc în această primăvară să fiu fericită altături de cei dragi!

29 ianuarie 2008
Cele şapte minuni ale lumii
Dintre cele şapte minuni ale lumii, şase nu mai există astăzi. Ele au fost distruse nu numai de catastrofe naturale, ci si de nebunia oamenilor; dar inainte de orice, au pierit datorita acelui factor necrutător care este Timpul, forma fundamentală de existenţă şi de descompunere a materiei" - J. J. Turner
Cele 7 minuni naturale ale lumii se considera a fi: Muntele Everest din Nepal - Tibet, Cascada Victoria in Zambia - Zimbabwe, Marele Canion in Arizona - SUA, Marea Bariera de Corali - Australia, Vulcanul Paricutin - Mexic, Portul Rio de Janeiro - Brazilia si Aurora Boreala.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)