Poezie

Motto : Ţi-aş sfâşia hainele sufletului.
Şi l-aş lăsa dezgolit.
Doar iarna asta.


Insistenţe. Ştiu că nimic nu durează la nesfârşit. Nici lucrurile bune, nici cele rele.şi ştii ce m-am gândit atunci? Am să-ţi spun acum. Defapt am să-mi spun mie.încă o dată. Pentru că tu nu stai lângă mine să mă asculţi. Nu spun că ai stat înainte, lângă mine, să mă asculţi. Vreau doar să-mi imprim in minte absenţa ta. Atât fizică cât şi psihică emoţională. Revenind la subiectul iniţial. Ei bine am hotărât să trec oarbă şi cu inima deschisă prin zilele dinspre vară. Am închis ochii şi încet, încet am trecut nepăsătoare pe lângă grămezi de minciuni. Ce folos să le pun la suflet, dacă te aveam pe tine? Mă bucuram de cuvintele mincinoase ca de orice privire a ta. Erau parte din tine şi erau ale mele...in fine. Am îmbrăţişat cu gândurile pline fiecare clipă şi am strâns cât de mult am putut în pumnul meu orele din zilele ploioase. Fără folos. Cu gândul de a estompa viitoare regrete m-am bucurat de tine cât s-a putut. Până s-a pus punct sau...nu mai contează. Cert e faptul că între noi nu mai e vreun loc pentru ; . A fost frumos. Cât a fost. Îmi era mai bine dacă cei din jur n-ar mai fi făcut notele bene din finalul poveştii noastre. Didascalii fără noroc . M-au făcut să mă trezesc. Şi mie îmi era aşa de biiinee în lumea mea fără dezamăgiri. Păcat. De mine. Că m-am trerzit zdruncinată din somnul meu lin cu vise copilăreşti. Acum vreau. Să mă maturizez odată. Lasă,lasă. În general sunt matură. Dar trebuie să recunosc faptul că iau şi decizii din impuls. Sau iau decizii fără să gândesc deloc. Specific mie. Fac lucruri. „pe care nu le-am mai făcut până acum”- s-o citez pe mama. Ok. Apropo. De povestea noastră. Nu-mi mai place . Are/a avut final urâcios. Nu mai vreau să fie „ a noastră”. Aş vrea să fie „a ta”. Dar văd că nici ţie nu ţi-a plăcut. I-ai tras un şut. Şi s-a dus vreo 3 metri depărtare de tine. Povestea asta aş azvârli-o şi eu departe. Dă-o-ncolo de poveste de iubire!. Dar eu nu pot. Păi nu pot. Nu mă întreba „de ce?”. Nu râde ironic în faţa mea!. Şterge-ţi zâmbetul acela enervant de pe faţă!. Mi-am legat povestea de iubire de piciorul stâng. Vine cu mine pretutindeni. O am aproape în orice zi. Creşte!. Am rămas singură. Defapt am rămas singură cu o poveste de iubire de crescut. Păcat. De mine. Fată tânără cu o poveste de iubire pe cap. „Îngrijeşte-o!”. „Ocroteşte-o!”. Nu e chiar aşa uşor să ai grijă de o poveste de iubire. Uneori aş vrea să o abandonez. Dar mă mustră conştiinţa. Cum să las o din braţe?