Cu paşi grăbiţi spre final...

„Lucrurile îşi ocupă adevăratul loc în amintire, cu zece ani mai târziu.”
Jean Anouilh

Acesta este ultimul nostru an în ipostaza de liceeni, e ultima noastră şansă de a ne simţi copii, de a uita uneori de responsabilităţi şi nu în ultimul rând finalul etapei de a trece prin emoţiile provocărilor împreună, sub numirea generică de „ clasa a XII-a A”.
Timpul nu ezită să curgă cu repeziciunea nemiloasă a efemerului şi pe ultima sută de metri cred ar fi bine să ne bucurăm cât mai mult unii de prezenţa celorlaţi şi să învăţăm, dacă n-am făcut-o până acum, să ne apreciem reciproc.
Săptămâna trecută am fost toţi prezenţi la datorie, pentru a participa la penultima teza de limba română şi în urma acestei experienţe am cules câteva impresii cu privire la modul în care s-a desfăşurat aceasta şi ce a implicat lucrarea. Deoarece părerile voastre sunt destul de similare, având în vedere faptul că acestă lucrare semestrială a avut un impact destul de spumos asupra fiecăruia, nu voi exemplifica amănunţit ceea ce voi mi-aţi transmis şi nici nu voi da nume.
Cert este faptul că emoţiile dinaintea lucrării au fost constructive şi au determinat o mobilizare interioară pentru rezolvarea subiectelor, personal cred că fiecare dintre noi a încercat să dea tot ce a avut mai bun pentru a cuprinde cerinţele, dar şi pentru a se încadra în timp.
Şi apropo de timp... nemulţumirea majorităţii a fost faptul că singura oră pe care am avut-o la dispoziţie pentru finalizarea tezei nu a fost deajuns ( unii dintre noi şi-ar fi dorit două ore: „Cred că în două ore ne-am fi încadrat să rezolvam subiectele.”, „ « am grabit » primele exercitii pentru a le putea parcurge si pe celelalte), dat fiind faptul că după părerea nostră „subiectele au fost destul de complexe, au acoperit majoritatea capitolelor importante şi nu în ultimul rând au reprezentat un adevărat test de pregătire pentru bacalaureat”.
Cu toţii suntem de părere că o aprofundare a materiei ar fi determinat un rezultat mai bun, deoarece trebuie recunoscut faptul că pregătirea noastră ar fi trebuit să fie făcută progresiv, nu pe ultima sută de metri. Există voci prin clasă ce recunosc: „dacă m-aş fi pregătit cum ar f trebuit pentru teza la română nu aş fi fost aşa tensionată” sau „ acestă penultimă teză o să o ţin cel mai bine minte. Am trăit sentimente pe care nu vreau să le mai trăiesc.” ori „ teză la română s-a desfăşurat pentru mine în condiţii foarte tensionate, întrucât pregătirea mea la această materie de bac a fost departe de ceea ce trebuia să ştim pentru teză.”
Concluzia poate fi prezentată în termeni matematici: „ ecuaţia în bidimensional dintre rezolvarea şi enunţurile subiectelor a fost destabilizată de a treia dimensiune, şi anume: timpul. Cu toate acestea, subiectele propuse au reprezentat un adevărat test de pregătire pentru bacalaureat.”
Cu toate că acestă penultimă teză la limba română nu ne-a surprins în mod deosebit: „a fost ca cele anterioare, dar timpul a fost de această dată prea scurt pentru rezolvarea integrală a subiectelor primite.”, în cariera nostră de elevi, merită să păstrăm amintirea acelor momente în cufărul memoriei colective: „Probabil ne va fi dor de aceste teze căci intotdeauna au avut ceva original.”