Nichita Stănescu
Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.
“Răscolind în amintiri prinse într-un fir destrămat de dorul tău” am găsit pasiunea săruturilor pe care mi le-am dorit mereu. Clipa de împletirea a viselor mele curge uşor pe umbra buzelor tale. Ele cu timpul s-au înstrăinat... Atunci, în dimineaţa iubirii noastre, eu eram inima ta şi mă copleşai cu speranţe. Acum doar gândurile amare îmi dezvelesc emoţia săruturilor tale. Uitam de noi, împărţind la doi o singură inspiraţie, ne îmbrăţişam dorinţele asemenea unor tentacule pe inimile tinere şi rămâneam aşa până la la apusul solar al hazardului...Mi-e dor de noi, dar nu vreau ca tu să afli asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
..ce zici?