7 octombrie 2007

Scrisoare catre: Veronica Micle

O DRAGOSTE ETERNA

Constanta, 16 iunie 188[2]

Draga mea Veronică,

Iartă-mă că nu ti-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, si am venit aci, unde posta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri si am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, desi pe-aici e frig încă si apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sositi aci pentru băi si nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N-o să stau aci decât vro zece zile si apoi iar mă-ntorc la Bucuresti.

O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea miscate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate fetele – căci ea e schimbăcioasă la coloare si în miscări, de unde unii autori o si compară cu femeia.

Costanta sau Chiustenge este un mic orăsel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare elegantă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci si clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii si există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala si înfrumusetarea orasului. O terasă pe tărmul înalt dă o frumoasă priveliste pe toată întinderea mării si, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteste pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, si noaptea marea îsi merită numele ei de neagră.

Viata e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să stii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc si grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linisteste, mai ales sufletele furtunoase.

Sed într-o mansardă si privirea mi-e deschisă din două părti asupra mării, pe care as vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putintă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică,si rămân al tău Eminescu.


al tău
Eminescu

Adresa mea: Chiustenge (Constanta) Hôtel d’Angleterre

Una dintre scrisorile adresate de poetul Mihai Eminescu catre iubita sa Veronica Micle....

Mihai Eminescu si poeta Veronica Micle, cea care i- a inspirat cele mai frumoase poezii de dragoste

2 comentarii:

  1. Magnifique lettre. Mulţumim că ne-ai ...descoperit-o.

    RăspundețiȘtergere
  2. O iesire din mister
    poezie [ ]
    Mihai radulescu

    - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
    de Radulescu Mihai Gheorghe [Mihai.Radulescu ]

    2007-03-19 | |


    Campii ascunse stau si zac.
    Si-asteapta al vietii murmur vag.
    Gandind la orice fericire.
    Sperand sa fie totul bine.

    Sunt si ele ca si mine.
    Asteapta ceva mult mai bine
    Sa renasca din abis.
    Catre-un inger din Paris.

    Uneori simt ca adorm.
    Uneori simt ca ma-nec.
    Totul este prea enorm.
    Totul este mult prea vag

    Lumea asta-i mult prea mare.
    Iara noi suntem de-o schioapa,
    Universu-I infinit.
    Iara noi mult prea finiti.

    Ahh as vrea sa stiu si eu.
    Ce ne face fericiti?
    Bani , masini si case?
    Sau iubirea demonstrata?

    Unde este oare ea.?
    De ce-ntarzie sa apara.
    Este parca doar un vis.
    Este-n vis de primavara.


    O speranta sta s-apara.
    Este ea cea preferata?
    Sau e iar un inger demon?
    Care stie sa m-omoare.?
    :) din scrisori de genu asta.... am am trait si io :)) ... siapoi ma ars acea hartie....

    RăspundețiȘtergere

..ce zici?