Motto: " De cand n-ai mai venit am o viata absolut normala
N-am nici o problema, nici una, traiesc"
E ciudat să te simţi cu sufletul simplu şi cu inima plutind în gol. Nu e vorba de faptul că plictiseala s-a aşezat peste propriile-mi gânduri ca la ea acasă, ci despre faptul că am rămas fără vreun scop determinat spre care să tind. În sinea mea ştiu că ceea ce trebuie să fie de fapt este deja acolo, asteptând să-mi fac curaj să păşesc spre sensul meu.....dar acum am rămas împotmolită în zmoala mediocrităţii şi asta urăsc cel mai mult.
Sunt într-un impas în care nu am după ce să plâng, nu am pentru ce să râd şi rămân pur şi simplu inertă în timp. Nu sunt disperată după efemerităţi cum tu ai spus, sunt poate încă prea naivă să cred că voi ajunge să am în viaţa mea stabilitatea, certitudinea şi siguranţa pe care mi le doresc. Şi cu toate astea, eu sper...sper şi cred că va fi bine, de fapt VA FI FOARTE BINE! Voi fi foarte bine eu cu mine şi voi fi împăcată cu mine şi gândurile mele. Nu vreau să mai aduc reproşuri nimănui pentru lucrurile care nu s-au întâmplat aşa cu mi-aş fi dorit, nu voi da însă nici vina pe viaţă şi pe destin - ca şi cum ele mi-ar fi ghidat paşii spre decizii nu foarte frugifere, îmi voi ghida însă privirea spre viitor şi după cum inima mea simte- viitorul este destul de luminos!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
..ce zici?