Cine ar fi crezut ca totul se va sfarsi la un moment dat?
...Eu cu siguranta nu. Am ramas ca un copil, cu ochii inlacrimati, cu sufletul plin de sperante, cu inima sfasiata de nevoi. Am crezut ca sunt destul de mare sa pot trece peste toata aceasta dezamagire cu zambetul pe buze, insa tot ce am reusit sa afisez a fost cea mai buna imitatie de zambet. Am adunat o zestre de amintiri. Le-am curatat pe fiecare in parte de maracinii iscoditori ai ispitei de a te chema inapoi, le-am aranjat cronologic si apoi le-am asezat cuminti in cufarul meu interior. Azi inca le mai ravasesc. Si sunt multe. Si cu greu reusesc sa ma adun la loc, sa le pun intr-un coltisor umbros si sa ma prefac nestiutoare a existentei lor. Asta am fost mereu- o dezordonata! Am facut dezordine in viata mea cand te-am primit pe tine, am facut dezordine in inima mea cand te-am lasat sa ma cunosti si cand te-am dorit, am facut dezordine in gandurile mele cu fiecare clipa in care mi te-am vizualizat in minte prin miile de scenarii.
Nu-mi ramane decat sa ..............................
Habar n-am. Nu am gasit raspunsul.
....................................................
